Tu. Nou. Eu. A ta.

Toata viata, am fost nemultumita de trecutul meu. Mereu i-am alungat pe cei pe care nu i-am mai vrut langa mine, doar pe jumatate. Le lasam, , poate inconstient, cate-o portita , cate un geam deschis, cate o speranta , cate un procent, de care se agatau cu ambele maini sa-i primesc inapoi.

Am aruncat haine, pantofi, scrisori, parfumuri, bijuterii... Le-am aruncat, crezand ca asta rezolva totul. Cand pleci, cand chiar vrei sa pleci.... cand nu iti mai pasa de cei ce te-au iubit odata, fa-o din tot sufletul. Vei stii cand e momentul. Vei stii in clipa aceea , ca acolo trebuie sa te opresti, sa tragi aer in piept si sa iti faci primul pas dintr-un prezent mai bun.

Sa nu mai stie nimeni de tine. Sa sune la numarul tau si sa fie mereu inchis. Sa resune, zi de zi, pana cand... vor vedea ca timpul tau in viata lor, a expirat. Sa sune la interfon , la usa, sa incerce sa te gaseasca iar tu, sa stai undeva, linistita, urmarind un film bun, de ce nu, in bratele cuiva. Intr-o casa nici mare, nici mica, cu o bucatarie in care sa iti probezi aptitudinile culinare si sexuale, intr-un apartament impartit la noi. 

Astept sa vina vara. 

Au inceput sa-mi placa florile.

Il iubesc si inca nu stie.