Nu trebuie sa te straduiesti prea mult. El te accepta, te iubeste, te lasa sa gresesti, te iarta, te ia in brate, iti promite, iti arata, iti demonstreaza, iti aduce flori, iti lasa masina si merge pe jos, doar sa-ti poti tu rezolva treburile, nu ti pune zeci de intrebari, te alinta, te ia in brate, transforma orice zi intr-o sarbatoare , multumindu-ti ca l-ai ales, desi aveai atatea optiuni.
Si farmecul trece. El devine gelos. Posesiv. Uita ca l-ai acceptat in viata ta, desi altii stateau la rand. Orice gest, devine o povara. Se supara. Tranteste usa. Sparge paharul , in timp ce urla la tine si iti reproseaza '' ai uitat ca sunt singurul care te-a iubit asa cum erai? '' Imbratisarile nu mai au nimic special. Nici macar sexul nu ti provoaca nimic. Arunca cu vorbe , crezand ca oricum o sa-l iubesti... pentru ca e printre putinii care candva- la inceput- te-a inteles fara sa ii fi dat raspunsuri la intrebari pe care, nu indraznea sa ti le puna.
Si ramai, ca intotdeauna, singura. Jelind, langa un pahar de ceva. Cu o tigara. Cu o scrumiera langa, plina de regrete. Te uiti inapoi si ti-e dor de vechea iluzie si de restul oamenilor care te-au dezamagit, ranit, calcat in picioare. Recitesti scrisori, te uiti la filmari, in care zambeai, in care nu-ti pasa ca inca unul e trecut pe lista fostilor.
Telefonul suna. Tu joci dupa acelasi scenariu. Ignori. Stii ca daca l-ai primi iar in bratele tale, ar face ca restul. Ar claca la prima miscare care i s-ar parea gresita.
Comments
Post a Comment